fbpx
 
Un medic oncolog este convins că există viață după moarte, după ce a studiat 5.000 de cazuri de persoane care s-au aflat în moarte clinică, și „s-au întors din morți”. Jeffrey Long, din Kentucky, și-a făcut chiar o fundație, pentru cercetări.

Investigațiile ofițerilor de la Serviciul Județean Anticorupție în privința medicului-șef al secției Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Anca Dumitrovici Ababneh, au pornit de la denunțul familiei unui pacient care a murit de cancer și al unui pacient care a reclamat că a primit tratamentul de care avea nevoie doar după ce i-a oferit medicului bani, relatează Monitorul de Suceava.

Un medic de la Spitalul Județean Suceava a fost reținut pentru corupție, în urma unor descinderi la Secția de Oncologie. Mai mulți pacienți s-ar fi plâns că le-ar fi cerut șpagă ca să fie tratați. 

Polițiștii Direcției de Investigații Criminale - Serviciul Urmăriri au depistat marți, în sectorul 6 din municipiul București, un bărbat, de 68 de ani, cetățean al Regatului Țărilor de Jos (Olanda).

Medicul ieşean infectat cu noul coronavirus a fost în spital cu patru zile înainte de a veni confirmarea. Potrivit anchetei epidemiologice, acesta a fost văzut pe camerele de supraveghere stând de vorbă cu 9 cadre medicale, însă nu s-a apropiat la mai puţin de 1,5 metri de niciuna dintre persoane.

Un medic de la Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iași a fost confirmat cu coronavirus în urma testării.

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30