fbpx
 
Doi oameni ai străzii, trecuți de 60 de ani, au fost cazați într-un „azil” al faptelor bune. Laurențiu este un programator ieșean care lucrează în Franța, iar Mihai este din Onești și lucrează la o benzinărie. Cei doi au salvat doi bătrâni din ghearele iernii. I-au luat din stradă, i-au cazat la hotel şi mai apoi le-au găsit un apartament. Le plătesc utilităţile, le asigură medicamentele şi hrana de zi cu zi, le-au cumpărat aragaz şi acum încearcă să le facă acte şi pensii. Mesajul lor este acela că şi tu poţi fi Laurenţiu sau Mihai.

 

Un programator din Iaşi şi un petrolist/apicultor din Oneşti dau o lecţie extraordinară de viaţă tuturor celor care s-au resemnat şi nu mai văd în ei înşişi resurse pentru fapte bune. De doi ani, cei doi tineri au găsit un job pentru suflet - adoptă bătrâni pe care viaţa i-a doborât de pe fragilul soclu al unui trai decent.


Caz dramatic la Vaslui, unde mai mulți medici de la Spitalul Județean de Urgen’ă au făcut chetă pentru a-i alina unui copil ultimele zile de viață.

 


Un control al CJAS Iaşi a scos la iveală nereguli grave ce s-ar fi înregistrat, începând cu anul 2013, la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi. Inspectorii au descoperit, printre altele, că în bazele de date ale acestei unităţii sanitare figurează persoane decedate cărora li s-ar fi acordat „îngrijiri medicale“.

 

Inspectorilor CJAS au mai descoperit internări haotice, prescripţii suspecte de medicamente, pentru persoane care nu aveau nevoie de ele, dar şi „găuri“ imense în stocurile de medicamente şi consumabile. Constatările aruncă în aer Spitalul de Pneumoftiziologie şi care ar putea fi sancţionabile chiar şi pe linie penală.

 

Printre cele mai grave nere­guli invocate în raportul CJAS sunt cele referitoare la medicamente. Inspectorii au realizat un sondaj din care au aflat că mulţi pacienţi nu primesc medicamente, deşi acestea scriptic, există.

 

Citește și Afacerea studiilor clinice: avem medici milionari în spitale de stat falimentare

 

„În perioada verificată prin sondaj, în cazul spitalizării de zi, deşi s-a fundamentat la contractare cheltuieli cu medicamente, spitalul nu asigura medicaţia pe timpul spitalizării“, au concluzionat inspectorii.

 

Totodată, reprezentanții CJAS cred că s-ar fi folosit CNP-urile unor persoane decedate pentru decontarea unor servicii medicale, fiind prezentate cazurile a aproximativ 15-20 de morţi „trataţi“ la Spitalul de Pneumoftiziologie. Doar în privinţa sumelor decontate pentru „îngrijirile medicale“ acordate acestora, spitalul ar fi obţinut pe nedrept 17.690 de lei. De asemenea, inspectorii au descoperit o situaţie ilogică: unii pacienţi figurau internaţi atât de zi, cât şi continuu, în aceleaşi perioade, arată „Ziarul de Iași”.


Actorul Valentin Uritescu, în vârstă de 74 de ani,  suferă de la vârsta de 36 de ani de sindrom extrapiramdal. „Nu-i chiar Parkinson, dar e pe acolo”, spune acesta. Unul dintre cei mai iubiți actori a vorbit despre cea mai mare teamă a sa.

 

Actorul Valentin Uritescu, grav bolnav de Parkinson a făcut dezvăluiri emoționante despre boala cu care s-a luptat ani de zile. Cu toate astea, acesta a urcat pe scenă și a bucurat publicul cu rolurile sale. „Sunt foarte bolnav (…). Acum nu mă pot concentra, iau multe medicamente, devin confuz… Când mă voi petrece, voi fi cărat rapid la Vinerea, unde m-am născut, dar mă tem că atunci nu va vorbi nimeni despre mine la TV. Nu prea am avut prieteni”, a mărturisit Valentin Uritescu.

 

 

Debutul bolii de care suferă Uritescu se leagă de un rol. „La Teatrul Tineretului din Piatra Neamț am primit primul meu rol de dramă, aproape tragic, în piesa „Mai înainte de a cânta cocoșul”, de Ivan Bukovkan. Acțiunea se petrecea în timpul războiului, într-o localitate ocupată de nemți. Un soldat german este împușcat. Comandantul trupelor de ocupație alege zece localnici si-i închide într-o pivniță. Ostaticii trebuiau să spună cine îl omorâse pe soldat, altmiteri urmau să fie executați. Tensiunea era teribilă. Rolul meu era minunat. L-am jucat cu o intensitate extraordinară. Atât de tare am intrat în personaj încât mi s-a declanșat un tremur la piciorul stâng”, a povestit Valentin Uritescu în Ziarul Lumina.

 

(Sursa: libertatea.ro)


Procurorii DIICOT și ofițeri de poliție judiciară au efectuat astăzi percheziții în județele Dâmbovița, Vaslui, Arad, Satu-Mare, Ilfov și în București, în cadrul unei acțiuni de destructurare a unei grupări care expedia ilegal în Italia medicamente cu acțiune de dopaj și stupefiante active, acestea fiind destinate sportivilor și persoanelor care frecventează sălile de sport.

 

Potrivit unui comunicat al DIICOT, acțiunea a avut loc în baza unei cereri de comisie rogatorie formulată de către autoritățile judiciare din Italia. În cadrul aceleiași operațiuni, au avut loc simultan șase percheziții și pe teritoriul Italiei, sincronizate și coordonate de către procurorii din cadrul Parchetul din Trento.

 

Procurorii susțin că, în perioada iunie 2015 — aprilie 2016, un grup infracțional organizat format din cetățeni români și șapte persoane de cetățenie italiană au traficat internațional medicamente cu acțiune de dopaj și stupefiante active de diferite tipuri și forme farmaceutice (tablete, capsule, preparate injectabile, flacoane, gel), acestea fiind importate/expediate în mod ilegal din România și comercializate pe teritoriul Italiei, furnizate în final sportivilor și persoanelor care frecventează sălile de sport.

 

S-a reținut că activitatea membrilor cu cetățenie română consta în gestionarea unor site-uri de Internet și comercializarea on-line a medicamentelor și a substanțelor ilegale pe care le expediau/transportau în Italia, prin curieri profesionali sau ocazionali.

 

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare, la locuința unuia dintre membri din localitatea Bragadiru a fost găsită o cantitate mare de astfel de substanțe.

 

În județul Arad, au fost efectuate două percheziții domiciliare, la adrese frecventate de către un alt membru al grupului, pe numele căruia exista mandat european de arestare, fiind găsite substanțe anabolizante.

 

Pe raza județului Vaslui, au fost efectuate cinci percheziții domiciliare și au fost identificați alți doi membri ai grupării, pe numele cărora existau emise mandate europene de arestare.

 

Autoritățile judiciare din Italia au emis față de cinci membri ai grupului mandate europene de arestare, ce urmează să fie puse în aplicare de autoritățile judiciare competente.

 

(Sursa: realitatea.net)


Un înalt responsabil de la Ambasada Coreii de Nord din Beijing a dezertat, informează miercuri agenţia de presă sud-coreeana Yonhap.

 

Potrivit unei alte surse doi angajaţi ai ambasadei au cerut azil la misiunea diplomatică japoneză din capitala chineză, transmite AFP.

 

Dacă informaţiile se confirmă, această plecare se adăugă unei serii recente de dezertări ale unor înalţi responsabili nord-coreeni, fapt considerat de unii observatori drept un semn al instabilităţii crescânde în cadrul regimului din Coreea de Nord.

 

Citând o sursă „care cunoaşte bine problemele la Phenian", Yonhap a precizat că înaltul responsabil nord-coreean de la ambasada din Beijing, dar care era afiliat Ministerului Sănătăţii nord-coreean a dispărut împreună cu familia sa la sfârşitul lunii septembrie.

 

Oficialul respectiv era responsabil de aprovizionarea cu produse medicale a unei clinici din Phenian care se ocupă de starea de sănătate a lui Kim Jong-Un şi a familiei sale.

 

Ministerul Unificării sud-coreean - care nu comentează de regulă dezertările nord-coreenilor, în special când este vorba de înalţi responsabili - a indicat că nu este în măsură să confirme această informaţie.

 

La rândul său, cotidianul sud-coreean JoongAng Ilbo informează că doi responsabili ai ambasadei nord-coreene din Beijing au cerut azil în Japonia.

 

Cei doi ar face parte dintr-un organism al guvernului nord-coreean şi nu sunt diplomaţi, precizează o sursă anonimă, citată de publicaţie.

 

Purtătorul de cuvânt al guvernului nipon, Yoshihide Sugă, a dezminţit orice abordare în acest sens a misiunii diplomatice japoneze.

 

„Nu există niciun pic de adevăr în afirmaţiile potrivit cărora solicitanţi de azil nord-coreeni au contactat Ambasada Japoniei şi nu suntem la curent cu nicio situaţie care implică nord-coreeni care se pregătesc să dezerteze şi să vină în Japonia", a declarat el într-o conferinţă de presă.

 

Coreea de Nord, tara izolată, cu regimul cel mai închis din lume, este afectată în ultimul timp de o serie de dezertări ale unor înalţi responsabili, precum ambasadorul adjunct în Marea Britanie, care a trecut în Coreea de Sud.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)


După aproape un an de la moartea fostei sale iubite, Jim Carrey este acuzat în instanță de implicare în tragicul eveniment.

 

Soțul fostei iubite a lui Jim Carrey, Cathriona White, a depus o plângere oficială împotriva actorului în care îl acuză de moartea acesteia, potrivit Daily Mail.

 

Mark Burton pretinde, în documentele depuse la Curtea Supremă din California, districtul Los Angeles, că Jim Carrey a obținut ilegal medicamentele Ambien, Popranolol și Percocet și apoi i le-a dat Cathrionei White.

 

Sticluțe cu aceste trei tipuri de pastile au fost găsite în apartamentul lui White la momentul în care trupul neînsuflețit al femeii a fost descoperit de poliție, în luna septembrie anul trecut.

 

Toate aceste medicamente au fost prescrise pe numele Arthur King, un pseudonim folosit de Carrey.

 

Burton îl acuză pe Carrey că o controla în mod inexplicabil pe White și că i-ar fi trimis un mesaj pe telefon după ce a murit în care dă de înțeles că pastilele i-au fost furate, tocmai ca să scape de o eventuală investigație a poliției.

 

După sinuciderea de anul trecut a Cathriona White, Jim Carrey a publicat pe contul personal de Twitter o fotografie în care apărea alături de tânăra cu care avut o relaţie de trei ani, adăugând un mesaj emoţionant: "Dragostea nu poate fi pierdută".

 

Cathriona White, care a fost implicată într-o relație cu actorul american Jim Carrey, era căsătorită legal în Irlanda. O sursă apropiată actorului Jim Carrey, care a precizat că într-adevăr White era căsătorită, însă se despărțise de soț, cei doi gândindu-se să înceapă procedurile de divorț probabil în decembrie.

 

(Sursa: realitatea.net)


Pagina 6 din 6

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30