Aproximativ 80 de elevi din clasele 5-8 din două sate din județul Suceava au decis să-și doneze alocațiile pentru o lună pentru a sprijini astfel cadrele medicale de la Spitalul Județean în lupta împotriva COVID-19.

Numărul crește de la o zi la alta, pentru că și numărul cadrelor medicale testate crește. Cele mai multe cazuri sunt în Suceava, București și Arad.

Militarizarea Spitalului Județean Suceava nu este văzută cu ochi buni de unele cadre medicale de aici.

Noul coronavirus s-a răspândit cu o rapiditate mai mare decât au anticipat medicii și autoritățile, fiind nevoiți să învețe rapid cum să lupte cu un dușman invizibil și nestudiat. Coronavirusul a afectat și România, dar, din fericire, măsurile luate de guvernul PNL au limitat răspândirea COVID-19. Astfel, suntem printre țările cu număr redus de victime, în condițiile unui sistem economic și de sănătate atât de deficitare.

Opt medici ai Spitalului Câmpina, spital suport pentru pacienții cu noul COVID-19 au demisionat. În aceste condiții, a rămas cu doi medici de ATI, relatează Mediafax.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că a solicitat Executivului să identifice fonduri europene suficiente pentru a putea plăti un bonus lunar medicilor şi personalului medical care lucrează cu pacienţi infectaţi cu COVID-19.

Mai mulți angajați ai Direcției de Sănătate Publică Botoşani sunt urmăriți penal pentru că în loc să trimită în carantină o persoană, au trimis-o în izolare. Urmărit este și un medic care a continuat să meargă la serviciu, cu toate că intrase în contact cu o persoană infectată. Sunt, însă, mai multe dosare deschise în ultima vreme pentru astfel de situații în județ.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a anunţat marţi că a extins ancheta la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Ioan cel Nou" Suceava, procurorii susţinând că decesele unor pacienţi diagnosticaţi cu coronavirus au legătură cu "activitatea ilicită" desfăşurată de funcţionarii publici din sistemul medical.

Guvernul va adopta în ședința de luni un proiect de hotărâre prin care medicilor le este permis să consulte pacienții la distanță, prin telefon sau videoconferință. De asemenea, aceștia vor putea elibera rețete online, pe email, iar cardul de sănătate va fi suspendat pe perioada stării de urgență.

Anchetă epidemiologică la Spitalul Judeţean Botoşani. O tânără infectată cu coronavirus a fost mutată în mai multe secţii ale unităţii medicale, înainte de a fi depistată pozitiv cu COVID-19. Abia după trei zile, medicii au obţinut confirmarea că pacienta este contaminată.

Pagina 1 din 9

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top