fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Caz incredibil la Spitalul Județean din Deva și acuzații de malpraxis: un pacient a fost operat pe partea greșită a capului. Un neurochirurg ar fi intervenit inițial pe partea opusă a craniului, după care a realizat operația pe partea corectă, unde pacientul avea un hematom.

Tânăra care a căzut din turnul catedralei St. Paul, pe 11 octombrie, era o româncă, potrivit publicației britanice Mirror. Tânăra de 23 de ani, originară din Iași, locuia în Marea Britanie de cinci ani.

Lidia Drăgescu a murit săptămâna trecută după ce a căzut din turnul catedralei St. Paul din Londra, de la altitudinea de 30 de metri.

Neurochirurgul Victor Dimov a fost condamnat, joi, de Tribunalul Iași la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, sentința nefiind definitivă. Medicul a fost acuzat că a pretins 1.000 de lei pentru intervenția chirurgicală pe care o urma să o efectueze și 200 de lei pentru anestezist.

În schimb, instanța a decis să-l achite pe doctor pentru trafic de influență.

Judecătorii Tribunalului Iaşi au decis să menţină măsura controlului judiciar impusă medicului neurochirurg Victor Dimov, colaborator al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi. Printre interdicţiile impuse doctorului pensionar Dimov, ajuns la 72 de ani, se numără şi cea de a mai profesa în sistemul public sanitar din România.

Trimis în judecată recent de Parchetul de pe lângă Tribunal, Dimov urmează a fi chemat în instanţă pentru a se stabili dacă se face sau nu vinovat de faptele de luare de mită şi trafic de influenţă ce îi sunt imputate.

Surse juridice au spus pentru „Ziarul de Iași” că procurorii ar avea probe „slabe” prin care să demonstreze că Victor Dimov ar fi condiţionat actul medical de primirea unei sume de bani, singura probă în acest sens fiind mărturia denunţătoarei. Abia după operaţie, aceasta a purtat aparatură şi l-a înregistrat pe medic, discuţiile nefiind explicite.

Neurochirurgul era plătit cu 36 de lei pe oră pentru activitatea sa de spital.

Citește și Renumit medic de la Neuro, trimis în judecată pentru luare de mită și trafic de influență

Medicul Victor Dimov de la Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi a fost trimis în judecată pentru luare de mită și trafic de influență. El a fost denunțat de o pacientă că a pretins 1.000 de lei pentru intervenția chirurgicală pe care o urma să o efectueze și 200 de lei pentru anestezist. Medicul ieșean se află sub control judiciar.

„Faptele inculpatului DIMOV VICTOR care, în calitate de medic neurochirurg colaborator în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi, a pretins în data de 18.07.2016, pentru a efectua o intervenţie chirurgicală pacientului S. I., suma de 1000 de lei pentru sine şi 200 de lei pentru anestezistul R. A. de la aceiaşi instituţie, asupra căruia a lăsat de înţeles că are influenţă pentru a o determina să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu, de la denunţătoarea S. M., astfel încât, în data de 20.07.2016, în condiţii de flagrant, a primit suma de 1.200 de lei, dând de înţeles că deja a dat 200 de lei anestezistului pentru faptul că participase la intervenţia chirurgicală, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită”, arată procurorii ieșeni în rechizitoriu.

Medicul ieșean a refuzat pe parcursul anchetei să dea declarații în fața procurorilor.

„Tot dosarul este o ficţiune. Nu a luat mită. Lucrurile sunt mult mai complicate. Vom obţine o hotărâre judecătorească şi o vom face atunci publică”, a declarat pentru 7EST Miruna Curecheriu, avocata lui Victor Dimov.

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac