fbpx
 
Au reînceput audierile în cazul morților suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală.

La 5 zile de la apariția în spațiul public a unor informații referitoare la moartea suspectă a unor pacienți în secția de terapie intensivă a Spitalului „Sfântul Pantelimon” din Capitală, continuă anchetele.

Poliţiştii Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei efectuează, vineri, audieri în cazul deceselor de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon" din Bucureşti, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a fost trimis, vineri dimineață, la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, unde 20 de pacienţi şi-ar fi pierdut viaţa în urma administrării incorecte a unei substanţe.  

Sunt anchete la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală după ce o asistentă a sesizat Parchetul cu privire la moartea suspectă a 20 de pacienți internați în secția de terapie intensivă.

O ambulanţă care transporta doi pacienţi s-a răsturnat, marţi dimineaţă, în comuna Suseni, satul Cerşani, trei persoane fiind rănite, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.

Doi pacienţi internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi confirmaţi cu gripă au decedat în ultimele 24 de ore, unul având 34 de ani, iar celălalt 41 de ani, potrivit datelor comunicate vineri de către purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Camelia Strungari.

La Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului ''Sfântul Spiridon'' din Iaşi s-au prezentat 380 de persoane pe parcursul ultimelor 24 de ore, un număr record de la înfiinţarea unităţii.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată Ancăi Ababneh Dumitrovici, medic specialist oncolog.

Cinci pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie din oraşul Murgeni, judeţul Vaslui, au fost aduşi, în cursul nopţii de miercuri spre joi, la Spitalul de Boli Infecţioase "Sf Parascheva" din Iaşi, din cauza toxiinfecţiilor alimentare suferite.

Pagina 1 din 18

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30