fbpx
 
România, care cere să i se restituie tezaurul, vrea să-şi rezolve problemele economice pe seama Rusiei, a scris purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, pe Telegram, a informat joi dzen.ru, care citează mai multe media ruse, printre care RIA Novosti.

Comisia Europeană va susţine joi o declaraţie în faţa eurodeputaţilor pe tema restituirii tezaurului românesc, însuşit ilegal de Rusia în timpul Primului Război Mondial. Declaraţia Comisiei va fi urmată de o dezbatere, după care va fi supusă la vot o rezoluţie conexă, conform agendei sesiunii plenare a Parlamentului European, reunit la Strasbourg.

România a câştigat procesul privind Roşia Montană. Instanţa internaţională a respins în unanimitate pretenţiile reclamanţilor, companiile Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey), astfel că statul român nu va trebui să plătească despăgubiri.

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat miercuri că Spaţiul Schengen nu va fi complet până nu va include şi România.

Exercițiul militar multinațional Trojan Footprint 24, realizat cu sprijinul Comandamentului SUA pentru Operațiuni Speciale din Europa, a început în Georgia, a informat serviciul de presă al Ministerului Apărării din Georgia, citat de TASS.

Parchetul European (EPPO), instituție condusă de Laura Codruța Kovesi, a deschis în 2023 în România 215 dosare legate de fraudarea fondurilor europene, cu prejudiciu total estimat la 1,87 miliarde euro, potrivit raportului oficial. În total, EPPO are 260 de investigații active în România, cu un prejudiciu total de aproape 2 miliarde de euro.

Returnarea tezaurului României furat de Rusia în 1916-1917 se află în premieră pe agenda Parlamentului European. Eurodeputații vor vota și o rezoluție pe chestiunea tezaurului românesc însușit ilegal de ruși.

România ocupă locul doi în lume în ceea ce priveşte numărul de comenzi de pizza şi primul loc în Europa de Sud-Est, cele mai multe fiind livrate în Capitală, unde se comandă în continuare mai multă pizza decât în Roma sau Barcelona.

România și-a înștiințat aliații din NATO că îl propune pe Klaus Iohannis ca secretar-general al Alianței Nord-Atlantice. Pentru șefia organizației se luptă și premierul batav Mark Rutte.

Zeci de percheziţii domiciliare au fost efectuate concomitent în România şi Ungaria în cadrul unei anchete privind probarea unei activităţi infracţionale constând în achiziţionarea din zona Budapesta de produse contrafăcute, în special detergenţi din diferite mărci premium, urmată de introducerea şi vânzarea acestora către diferiţi cumpărători de pe raza mai multor judeţe.

Pagina 2 din 72

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30