fbpx
 
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a înrăutăţit estimările privind evoluţia economiei româneşti în 2023 şi în 2024, potrivit unui raport publicat miercuri de instituţia financiară internaţională.

România aşteaptă şi merită o decizie pozitivă în timpul preşedinţiei spaniole a Consiliului Uniunii Europene cu privire la extinderea spaţiului Schengen, a declarat marţi preşedinta Parlamentului European (PE), Roberta Metsola, care s-a arătat optimistă în legătură cu intrarea ţării noastre şi a Bulgariei în spaţiul european de liberă circulaţie.

România a fost obligată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) să recunoască legal și să protejeze familiile alcătuite din persoane de același sex, a transmis ACCEPT.

Un detașament al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii din Europa (USAFE), compus din aproximativ 100 de militari și patru aeronave F-16, a sosit vineri, 22 septembrie, în Baza 86 aeriană „Locotenent Gheorghe Mociorniță” de la Borcea.

Certificatul de căsătorie încheiat între persoane de același sex va fi recunoscut în România, dacă este încheiat într-un alt stat membru UE. Guvernul completează OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România.

Selecţionata feminină a României a fost învinsă de Germania cu scorul de 3-0, duminică, în finala Campionatelor Europene de tenis de masă pe echipe de la Malmo (Suedia).

Selecţionata feminină a României s-a calificat, sâmbătă, în finala Campionatelor Europene de tenis de masă pe echipe de la Malmo (Suedia), după ce a învins Franţa cu scorul de 3-1 în semifinale.

România dă în judecată Austria la Curtea de Justiție UE, pentru votul repetat împotriva admiterii în Schengen, a declarat premierul Marcel Ciolacu. Daunele produse României „se ridică la cel puţin două procente din PIB”, a apreciat el.

Europarlamentarul Dacian Cioloș a reacționat, joi, după ce ministrul austriac de Externe a respins aderarea României la Schengen. El susține că țara subminează proiectul european printr-o atitudine care servește intereselor de la Moscova.

Austria a respins apelul preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca Viena să renunţe la opoziţia sa faţă de aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen, susţinând că extinderea în prezent a zonei de liberă circulaţie nu are niciun sens, relatează joi Euractiv.

Pagina 7 din 72

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30