fbpx
 
Studiile premierului Ciolacu, așa cum sunt trecute în CV-ul oficial, ridică mai multe semne de întrebare privind competențele profesionale ale acestuia. De-a lungul carierei sale politice, liderul PSD a încercat să ocupe și funcții publice tipice oricărui politician, dar să își și completeze studiile universitare în același timp.

Un număr de 18 deținuți de la Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud care își continuă studiile vor primi bursă de merit. 

Derularea studiilor premierului desemnat Marcel Ciolacu ridică o serie de întrebări. O analiză G4Media indică faptul că acesta s-a înscris la studii postuniversitare înainte de a obține diploma de licență, document obținut la o distanță de nouă ani de la absolvirea unei facultăți private, autorizată provizoriu. Și studiile doctorate au fost cu poticneli pentru politicianul PSD, în final fiind exmatriculat. Premierul desemnat nu a clarificat situația studiilor sale.

* Cu studii de Comunicare și Relații publice, nepoata unui șef din PNL Miroslava a câștigat concursul de consilier achiziții la Primăria liberală din comună
* Dosarul unei candidate care a terminat Finanțe-Bănci a fost respins

O femeie în vârstă de 43 de ani a fost reţinută pentru că efectua, alături de fiica sa, activităţi de estetică medicală, prin folosirea unor substanţe specifice, fără a deţine atestate de studii care să le confere competenţa şi fără a declara veniturile obţinute în urma acestor activităţi.

În urmă cu 2 decenii, pe când se afla la studii în Statele Unite, premierul Florin Cîțu a petrecut 2 zile în arestul poliției americane, după ce ar fi fost prins băut la volan sau sub influența altor substanțe, potrivit Flux24.ro.

Uniunea Națională a Studenților din România susține că Guvernul vrea să trimită tinerii să studieze în străinătate pe banii statului.

Cătălin Boghiu fusese dat afară de Mihai Chirica, în 2018, pentru că nu fusese în stare să termine modernizarea drumului Iași-Bârnova. Primarul a mințit atunci, oferind ieșenilor revoltați un trofeu de consolare. După 3 ani, Boghiu s-ar putea să fie singurul candidat la concursul pentru funcția de șef al Direcției pentru Transformare Digitală și Smart City, o adevărată revoluție tehnologică în propaganda oficială. Condițiile de concurs sunt gândite pentru un singur om: se cer studii de inginerie mecanică, în loc de automatizări, calculatoare, informatică. Cine n-a asfaltat o stradă va digitaliza tot Iașul.  E noul caz „lucrător PDF” după chelnerița de la Apele Române

Primăria Iași organizează concurs pentru ocuparea postului de director executiv al Direcției de Transformare Digitală și Implementare Smart City. Concursul se va desfășura între 13 și 22 martie, în trei etape.

Pagina 1 din 4