fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
În cursul lunii martie 2022, polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, în baza informațiilor obținute cu privire la situația de risc și exploatare a două tinere românce, pe teritoriul Marii Britanii, au transmis cu operativitate aceste date autorităților britanice prin intermediul canalelor de cooperare polițienească internațională, în vederea verificării situației și salvării celor două victime.

Poliția din Galați le-a găsit pe tinerele răpite de cei patru bărbați care au intrat în locuința lor în noaptea de luni.

Două tinere de 19 ani din Suceava s-au plimbat câţiva kilometri ieşite pe jumătate pe geamurile unei mașini.

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Iaşi au identificat patru tinere, cu vârste cuprinse între 18 şi 23 de ani, bănuite de furt calificat.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi au identificat un bărbat de 34 de ani, bănuit de furt şi furt calificat.

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Iaşi au identificat şi condus la cercetări două tinere, bănuite de comiterea infracţiunii de furt.

O româncă din Irlanda de Nord este acuzată de răpirea a două femei sub amenințarea unui cuțit, precum și de agresiune sexuală. Românca a fost arestată, transmite Belfast Telegraph, citat de Știrile Pro TV.

Două tinere de 19 și 20 de ani se numără printre cele 261 de persoane ale căror decese cauzate de COVID-19 au fost anunțate luni de către autorități. Ambele fete aveau comorbidități și nu erau vaccinate.

Un bărbat care, timp de trei ani, ar fi exploatat mai multe tinere pe care le-ar fi trimis să se prostitueze în mai multe state europene și a strâns, astfel, circa 380.000 de euro, a fost reţinut de poliţiştii din Galaţi.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au efectuat 3 percheziții domiciliare în municipiul Botoșani, la persoane bănuite de trafic de persoane și trafic de minori, în scopul exploatării sexuale.

Pagina 1 din 7

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac