Tunelul conține materiale extrem de contaminate, inclusiv vagoane de cale ferată care au fost utilizate pentru a transporta deșeuri nucleare, potrivit postului local de televiziune King TV, citat de Quartz Media LLC.
Surse din cadrul penitenciarului Gherla au declarat că Monica Iacob Ridzi a stat internată mai multe zile în spitalul de Boli Infecţioase din Cluj, iar marţi urmează să i se facă formele de externare pentru a se întoarce înapoi în penitenciar.
Monica Iacob Ridzi, condamnată la 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, a cerut penitenciarului Gherla stabilirea unui regim semideschis de executare a pedepsei pe motiv că suferă de numeroase afecţiuni medicale printre care trombofilie şi leuconeutrepenie.
Fosta deputată lucrează chiar și în închisoare. Ea a fost surprinsă în timp ce se ducea la muncă la o fabrică de piese auto din Gherla.
(Sursa: romaniatv.ro)
Mihai Chirica a mai spus că cel de-al doilea amplasament luat în discuţie este situat în cartierul Moara de Vânt. Ambele terenuri aparțin municipiului Iași.
Edilul a mai spus că în zona Viticultori sunt 18 hectare pe care se poate construi atât un spital regional, cât şi utilităţile care să deservească investiția.
Primarul Iașului a precizat că s-a renunţat la amplasamentul de la Complexul Carffour Era deoarece zona prezenta risc de inundaţii şi respectiv imposibilitatea construirii unor clădiri care să depăşească opt etaje.
Proiectarea lucrării va fi făcută pînă la sfârșitul anului 2016. Terenul aparținea în trecut de Podgoria Copou.
(Sursa: radioiasi.ro)