fbpx
Taximetriști cercetați pentru trafic de migranți după ce au fost prinși cu 5 cetățeni din Sri Lanka în apropiere de frontiera cu Ungaria

Taximetriști cercetați pentru trafic de migranți după ce au fost prinși cu 5 cetățeni din Sri Lanka în apropiere de frontiera cu Ungaria


Poliţiştii de frontieră din Girișu de Criș  - judeţul Bihor au depistat, în două autoturisme care circulau în regim taxi, cinci cetăţeni din Sri Lanka, intraţi legal în România, care intenționau să treacă graniţa în Ungaria.

Luni, 3 august, în jurul orei 16.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţie de Frontieră Girișu de Criș - I.T.P.F. Oradea, aflați în misiune pe comunicaţia Oradea - Cefa, la aproximativ 5 km de frontieră, au descoperit în două autoturisme care circulau în regim taxi, conduse de doi cetățeni români, cinci cetăţeni străini - patru bărbaţi şi o femeie.

Întrucât aceştia nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost transportaţi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele respective sunt cetăţeni din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 26 şi 39 de ani, care au intrat legal în România în baza unor vize de lungă ședere cu drept de muncă. Aceștia au declarat că se îndreptau către frontiera cu Ungaria cu intenția de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru cei cinci cetățeni din Sri Lanka și de trafic de migranţi pentru șoferii autoturismelor, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.   

Totodată, autoturismele folosite de aceștia au fost indisponibilizate la sediul I.T.P.F Oradea până la finalizarea cercetărilor.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top