fbpx
Portokal
21 de migranți din Irak și Siria, depistați în apropierea frontierei cu Ungaria

21 de migranți din Irak și Siria, depistați în apropierea frontierei cu Ungaria


Poliţiştii de frontieră din Valea lui Mihai au depistat pe raza localităţii Curtuişeni, în cooperare cu Secţia 11 Poliţie Rurală Valea lui Mihai, douăzeci şi unu de cetăţeni din Irak şi Siria, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Duminică, în jurul orei 19.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea lui Mihai, în cooperare cu Secţia 11 Poliţie Rurală Valea lui Mihai, au desfăşurat o acţiune de prevenire pe linia migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, pe raza localităţii Curtuişeni – judeţul Bihor, a fost depistat un grup format din 21 cetăţeni străini, care nu-şi justifica prezenţa în apropierea graniţei cu Ungaria.

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele respective sunt cetăţeni din Irak şi Siria, cincisprezece bărbaţi, trei femei şi trei copii, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 38 de ani, iar minorii între 2 şi 8 ani. Cei în cauză intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria cu scopul de a ajunge în state din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top