fbpx
 
Violeta Alexandru: S-a finalizat expediția pachetelor cu taloanele de pensii pentru septembrie

Violeta Alexandru: S-a finalizat expediția pachetelor cu taloanele de pensii pentru septembrie


Pachetele cu taloanele de pensii pentru luna septembrie, care cuprind pensiile majorate, au fost expediate la Poşta Română, a anunţat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

„Gata suntem! S-a finalizat expediţia pachetelor cu taloanele de pensii pentru septembrie şi cu documentaţiile de plată aferente. Pentru toată ţara (provincie + sectoare Bucureşti). Mai devreme cu 3 zile faţă de termenul limită la care, conform convenţiei, se trimit la Poşta Română pentru distribuţie", a scris Violeta Alexandru, pe Facebook.

Ministrul Muncii a susţinut că pensiile pe care beneficiarii le vor încasa pentru luna septembrie vor include majorarea prevăzută de Guvern.

„Pensiile mărite (România este singura ţară care face acest lucru în perioada de criză) ajung la timp!", a scris Violeta Alexandru.

Potrivit rectificării bugetare, publicate în 19 august în Monitorul Oficial, punctul de pensie se va majora cu 14% de la 1 septembrie, la 1.442 de lei.

Luni dimineaţa, ministrul Muncii le-a solicitat acelor poştaşi care le spun pensionarilor că pensiile pentru septembrie vor înregistra întârzieri să nu mai transmită această informaţie, deoarece pensiile vor ajunge la timp.

„Îi rog pe poştaşii care le (mai) spun pensionarilor că nu vor primi pensiile la timp să rămână angajaţi serioşi. Am cunoscut mulţi angajaţi serioşi în Poştă. Celor care au intrat în campanie electorală sau celor care sunt obişnuiţi să nu aibă încredere le spun că #sepoate face treabă şi în administraţie sau în companiile de stat. Cu seriozitate, în fiecare zi - nu din când în când - şi cu un autentic spirit de echipă", a scris Violeta Alexandru, luni, pe Facebook.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: