fbpx
Trei sirieni ascunși într-un camion înmatriculat în Serbia, depistați la Porțile de Fier I

Trei sirieni ascunși într-un camion înmatriculat în Serbia, depistați la Porțile de Fier I


Poliţiştii de frontieră din Vama Porţile de Fier I au depistat trei sirieni, care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, ascunşi de un cetăţean sârb în camionul pe care acesta îl conducea.

Luni, în jurul orei 00:45, la Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, judeţul Mehedinţi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean sârb, în vârstă 70 de ani, conducând ansamblul rutier, format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în Serbia.

Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta paleţi de carton, pe ruta Belgrad - Bucureşti.

În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit  al mijlocului de transport, ocazie cu care au descoperit ascunşi, în compartimentul marfă, trei cetățeni străini.

În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei trei sunt cetăţeni din Siria, cu vârste cuprinse între 21 și 30 de ani.  Aceştia au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul sârb şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii sirieni, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top