fbpx
Portokal
Grup de contrabandiși, urmărit cu focuri de armă la frontiera de nord: mii de pachete cu țigări, confiscate

Grup de contrabandiși, urmărit cu focuri de armă la frontiera de nord: mii de pachete cu țigări, confiscate


Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Brodina au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în urma căreia au confiscat aproximativ 7.000 pachete țigări, în valoare de peste 80.700 lei.

Mați, 29 septembrie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina - I.T.P.F. Sighetu Marmației a fost demarată o acțiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu țigări.

Astfel, în jurul orei 15.20, un echipaj al poliției de frontieră, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Brodina, patru persoane care transportau către interiorul țării, în spate, colete voluminoase.

„Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză efectuând somațiile legale prin voce, moment în care acestea au abandonat coletele și au fugit spre localitatea Brodina.

Pentru reținerea persoanelor în cauză, colegii noștri au tras două focuri de avertisment în plan vertical cu armamentul din dotare, conform prevederilor legale, însă acestea nu s-au oprit, fugind în direcții diferite.

În cel mai scurt timp, au fost informate autoritățile de frontieră din Ucraina despre eveniment, iar la fața locului au fost descoperite patru colete voluminoase care conțineau țigări”, se arată în comunicatul ITPF Sighetu Marmației.

Coletele cu țigări au fost transportate la sediul sectorului unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 6.900 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de peste 80.700 lei, cantitate care a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă, precum și pentru depistarea persoanelor implicate, urmând ca la final să fie luate toate măsurile legale ce se impun.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top