fbpx
Portokal
„Invazia”: 47 de migranți, depistați în ultimele 24 de ore la frontiera cu Ungaria

„Invazia”: 47 de migranți, depistați în ultimele 24 de ore la frontiera cu Ungaria


În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră arădeni au desfăşurat mai multe acţiuni în vederea prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în urma cărora au depistat 47 de migranți din Afganistan, Pakistan, Siria, Irak, Iran și Somalia, care încercau să treacă ilegal graniţa în Ungaria. În acţiunea ilegală, grupurile de migranţi au fost depistate fie ascunse în două automarfare, fie la frontiera verde.

Marți, în jurul orei 15.40, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au desfăşurat o acţiune în vedere prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, în urma misiunii, pe direcţia localităţii Peregu Mare, a fost observat un grup format din mai multe persoane care se îndrepta spre teritoriul statului vecin.

Poliţiştii de frontieră au intervenit cu operativitate și au oprit, la aproximativ 50 de metri față de linia de frontieră cu Ungaria, grupul format din treizeci și șapte de cetățeni străini.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului, iar în cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, Siria, Irak, Iran și Somalia, grupul fiind format din douăzeci şi opt de bărbați, două femei și şapte minori, adulții cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani, iar minorii având vârste cuprinse între 5 și 17 ani.

Tot ieri, în jurul orei 14.00, dar la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, conducând un automarfar cu semiremorcă, ambele înmatriculate în România. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta rulmenți, având ca destinaţie Germania.

În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră  au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul  semiremorcii, au fost descoperiţi ascunși printre bunurile transportate, cinci cetăţeni străini de sex masculin.

În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Afganistan și Pakistan, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 22 şi 29 de ani și un minor, în vârstă de 17 ani.

Câteva minute mai târziu, tot în P.T.F. Nădlac II, poliţiştii de frontieră au depistat, ascunşi într-un alt automarfar condus de un  cetăţean român, încărcat cu ţevi de metal pentru o societate din Italia, cinci tineri cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16-20 de ani.

În toate cele trei cazuri, cetățenii străini au declarat că intenționau să treacă frontiera pentru a ajunge în state din vestul Europei.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru șoferii celor două automarfare și tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat  pentru cetățenii străini, la final urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top