fbpx
Portokal
Patru autocare și o autoutilitară burdușite cu haine și parfumuri contrafăcute, oprite la Giurgiu: valoarea produselor confiscate e de peste 780.000 de lei

Patru autocare și o autoutilitară burdușite cu haine și parfumuri contrafăcute, oprite la Giurgiu: valoarea produselor confiscate e de peste 780.000 de lei


Polițiștii de frontieră giurgiuveni au efectuat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii traficului cu produse contrafăcute, în urma căreia au fost descoperite peste 2.400 de bunuri cu numele și însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, pe care patru cetățeni străini și un cetățean român, cu vârste cuprinse între 28 ani și 60 ani, au încercat să le introducă ilegal în țară.

În ultimele 24 de ore, în baza analizei de risc specifice, pe sensul de intrare în țară, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, au fost selectate pentru control mai multe mijloace de transport.

„Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit într-o autoutilitară ce circula în regim de curierat și în patru autocare, cantitatea de 2.414 de articole de vestimentație, produse marochinărie și parfumuri, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute”, se arată în comunicatul ITPF Giurgiu.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de aproximativ 782.200 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare", la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Martie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top