Cătălin Urtoi, membru fondator al Partidului Împreună pentru Moldova, spune că este revoltat de faptul că Autostrada Unirii nu se află pe lista cu finanțarea investițiilor care va fi depusă la Comisia Europeană.
Guvernul liberal, spune el, își încalcă astfel promisiunea făcută moldovenilor în urmă cu doi ani. Și asta, cu complicitatea PSD.
„Apel la CIVISM și UNITATE!
Câți ieșeni dintre cei care de ani de zile analizați aici pe Facebook și susțineți Autostrada Unirii/A8 v-ați încumeta să blocați în semn de protest drumul european IAȘI - Tg. NEAMȚ?
La doi ani de la votarea Legii 291/2018, exact partidul care dădea șampania la COTROCENI după promulgarea legii(PNL) vrea acum să renunțe la tronsonul de munte, adică Tg Mureș - Tg Neamț, cu complicitatea celor din PSD.
De 30 de ani suntem PĂCĂLIȚI și de unii și de alții!
În aceste zile Guvernul va finaliza o listă cu finanțarea investițiilor care va fi depusă la Comisia Europeană, adică exact tronsonul care ne deschide calea spre Europa Occidentală.
Autostrada A8 nu apare pe această listă, în schimb se propune UN MILIARD de euro pentru metroul din Cluj, sau alte miliarde de euro pentru investiții în București și în Ardeal.
Cuțitul a ajuns la os și cred că fără o astfel de acțiune radicală, în baza politicienilor ieșeni și din restul Moldovei rămânem să mâncăm doar mămăligă cu ceapă.
Cred că a sosit vremea să explodeze mămăliga după patru ani de acțiuni civice și promisiuni nerespectate în legătură cu A8.
Am primit foarte multe mesaje în privat și le mulțumesc celor care susțin și vor să se alăture unei astfel de acțiuni.
Dorința moldovenilor nu mai poate fi ignorată de o clasă politică coruptă și clientelară.
ÎMPREUNĂ PENTRU MOLDOVA!
ÎMPREUNĂ PENTRU A8!”, scrie Cătălin Urtoi pe pagina sa de Facebook.