fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Partidul Ecologist cere interzicerea intrării în România a lui George Soros și anchetarea sa

Partidul Ecologist cere interzicerea intrării în România a lui George Soros și anchetarea sa


Partidul Ecologist Român cere autorităților interzicerea intrării în România a lui George Soros, pe care îl numește „un personaj odios, urât în țara în care s-a născut”.

Potrivit unui comunicat semnat de președintele PER, Dănuț Pop, „în mod evident, acțiunile lui George Soros în România îl includ în categoria persoanelor indezirabile pe teritoriul țării noastre”.

De asemenea, Partidul Ecologist cere declanșarea unei anchete „amănunțite” cu privire la activitățile finanțate pe teritoriul României prin entități controlate direct sau indirect de către George Soros, în ultimii 15 ani.

Recent, în Partidul Ecologist s-au înscris foști membri ai PSD, precum Marian Vanghelie, Cătălin Rădulescu, Șerban Nicolae sau Liviu Pleșoianu, amintește Știrile Pro TV.

Comunicatul integral al Partidului Ecologist Român:

„De foarte mulți ani George Soros este un personaj odios, urât în țara în care s-a născut, Ungaria, acolo unde indezirabil și acuzat public de Viktor Orban pentru implicarea în influențarea alegerilor.

Evreu de origine, George Soros este indezirabil și în Israel, țara strămoșilor săi. Președintele american Donald Trump a prezentat numeroase dovezi ale modului în care George Soros a finanțat acțiuni de sprijinire a unor politicieni, de ordinul zecilor de milioane de dolari SUA, sume care nu erau considerate ca fiind cheltuieli electorale, fiind derulate prin vasta rețea de ONG-uri pe care le controlează.

Cele mai multe organizații neguvernamentale implicate în blocarea proiectul de exploatare cu cianuri de la Roșia Montană au beneficiat de fonduri substanțiale de la Fundația pentru o Societate Deschisă (Fundația Soros), unele fiind finanțate aproape în exclusivitate de această fundație. În același timp, printr-o firmă de-a sa, George Soros a cumpărat un pachet de acțiuni de la societatea care deținea licența de exploatare. A vândut pachetul de acțiuni și, după ce protestele prelungite au produs o scădere semnificativă a valorii acțiunilor, a răscumpărat pachetul de acțiuni.

Exploatarea auriferă pe bază de cianuri de la Roșia Montană ridică două probleme deosebit de grave. Pe de o parte, este vorba de potențiala deteriorare ireversibilă a mediului înconjurător – aer, apă sol, adică de o exploatare irațională a resurselor minerale, iar pe de altă parte, de favorizarea pentru exploatarea resurselor minerale ale României exclusiv de către entități externe, fără nici un beneficiu pentru români cărora le rămân doar costurile și pagubele.

În mod evident, acțiunile lui George Soros în România îl includ în categoria persoanelor indezirabile pe teritoriul țării noastre.

➡️ Partidul Ecologist Român cere public autorităților statului român ca, în condițiile legii, să dispună efectuarea demersurilor necesare pentru:

  1. Interzicerea intrării pe teritoriul României a lui George Soros
  2. Declanșarea unei anchete amănunțite cu privire la activitățile finanțate pe teritoriul României prin entități controlate direct sau indirect de către George Soros, în ultimii 15 ani.

 

Dănuț Pop

PRESEDINTE PER”


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top