fbpx
Portokal
Polițist lovit intenționat cu maşina în trafic de fiul unui angajat din Secretariatul General al Guvernului: procurorul l-a lăsat pe șofer să plece acasă (VIDEO)

Polițist lovit intenționat cu maşina în trafic de fiul unui angajat din Secretariatul General al Guvernului: procurorul l-a lăsat pe șofer să plece acasă (VIDEO)


Un poliţist a fost lovit intenţionat cu maşina de un şofer în zona Gării de Nord din Bucureşti. Conform sindicatului Europol, poliţistul îl atenţionase anterior pe şoferul maşinii că staţiona neregulamentar în zonă pe modul „avarii" şi i-a spus să se pună în mişcare.

„Şoferul nu a «suportat» critica şi a devenit agresiv în exprimare. Iar în momentul în care polițistul a coborât din autospecială, pentru a-l legitima și a lua măsurile legale, șoferul a demarat în trombă lovindu-l violent pe colegul nostru”, se arată într-un comunicat al sindicatului Europol publicat pe Facebook.

Individul a fost prins la 5 străzi distanță de locul faptei și, după ce a fost reținut de polițiști, procurorul a decis să-l lase în libertate, precizează sindicatul Europol.

Europol comentează că ”se pare că pentru procuror nu e nicio problemă că l-a lovit pe poliţist” şi susţine că autorul faptei „este beizadeaua unei persoane din Secretariatul General al Guvernului”, iar sâmbătă seară au început să fie date telefoane şi se fac presiuni pentru a-l scoate vinovat pe poliţist.

„Autorul a fost trimis acasă, se pare că pentru procuror nu e nicio problemă că l-a lovit pe poliţist. Colegul este în drum spre INML pentru eliberarea unui certificat medico-legal, pe care-l va plăti tot el. Instituţiei nu îi pasă”, a transmis sâmbătă seară sindicatul poliţiştilor.

De asemenea, ei susţin că „individul care a dat cu autoturismul peste poliţist este beizadeaua unei persoane din Secretariatul General al Guvernului şi că au început să fie date telefoane şi se fac presiuni pentru a-l scoate vinovat pe poliţist.

„Nu vom tolera aşa ceva! Aviz amatorilor!”, avertizează sindicaliştii.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top