fbpx
Portokal
Abia se mai ținea pe picioare! Mecanic de tren de la Metrou, anchetat după ce a fost găsit beat criță în cabină

Abia se mai ținea pe picioare! Mecanic de tren de la Metrou, anchetat după ce a fost găsit beat criță în cabină


Metrorex a anunţat că face verificări în cazul unui mecanic de tren care a fost găsit beat în cabină, călătorii fiind cei care s-au sesizat după ce garnitura nu a mai plecat din staţia Dristor.

„Referitor la informaţiile apărute în presă cu privire la incidentul în care a fost implicat un mecanic de tren, vă informăm că sunt în curs de efectuare verificările procedurale prevăzute în astfel de situaţii. Acestea presupun cercetarea în funcţie de circumstanţe conform prevederilor legale şi aplicarea de sancţiuni conform Statutului disciplinar, al Regulamentului Intern şi legislaţiei incidente”, a transmis, joi seară, Metrorex.

Reprezentanţii companiei au precizat că vor putea oferi mai multe informaţii doar după finalizarea verificărilor care în acest moment sunt în desfăşurare, neputându-se antepronunţa asupra rezultatului.

Incidentul a fost semnalat la staţia Dristor, după ce o garnitură nu a mai plecat din staţie, iar câţiva călători au mers la cabină, pentru a vedea ce se întâmplă.

Aceştia au observat că mecanicul era beat, încât nu se putea ţine pe picioare, fiind anunţată Poliţia. Mecanicul a fost testat, iar rezultatul a indicat o concentraţie de 1,46 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top