fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Antibiotice a fost din nou, Moș Crăciun

Antibiotice a fost din nou, Moș Crăciun


Copiii, cu vârste cuprinse între câteva luni și 15 ani, au trimis Moșului scrisorile lor de Crăciun, în care și-au așternut dorințele: dulciuri, jucării, haine și încălțări, ghiozdane pentru școală, cărți, creioane colorate și multe altele.

Scrisorile au ajuns la câțiva „spiriduși", angajați ai Antibiotice SA, care au avut grijă să le îndeplinească dorințele. Dacă în anii trecuți copiii cântau colinde și primeau cadourile chiar de la Moș Crăciun, la bradul împodobit special pentru ei de la sediul Antibiotice, în acest an regulile de protecție pe timp de pandemie au avut prioritate.

Spiridușii au încărcat darurile mult așteptate în „sania lui Moș Căciun” și le-au împărțit copiilor din satele Dumbrava, Rădeni, Valea Arini, Timișești, Drehuța, Munteni, Belcești, Dumești, Cucuteni și Dancu.

„De opt ani deja, a devenit o tradiție ca, în preajma sărbătorilor de Crăciun, colegii noștri să devină spiriduși ai Moșului, în cadrul campaniei „Dăruiește din suflet! Fii și tu Moș Crăciun!", derulată de fundația "Antibiotice - Știință și suflet" . Marea familie Antibiotice a reușit să aducă un dram de bucurie pentru copiii mai puțin norocosi și din familii numeroase, transformâdu-le dorințele într-o frumoasă surpriză de Crăciun. Mulţumim pe această cale și colaboratorilor din cadrul Departamentului Pro Vita", a declarat Ioana Tode, preşedintele Fundaţiei „Antibiotice Ştiinţă şi suflet".


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac