fbpx
 
Colaj foto: ZDI Colaj foto: ZDI

A înviat mortul! O femeie din Iași, care își înmormânase fiul în urmă cu o săptămână, s-a trezit cu el la ușă, viu și nevătămat


Fiul unei femei care a fost înmormântat în urmă cu o săptămână s-a întors acasă, viu și nevătămat.

Potrivit Ziarul de Iași, în luna octombrie a acestui an, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Costuleni, o comună de lângă Iași, a dispărut de acasă. El locuia împreună cu mama lui, iar după patru zile, timp în care nu a primit niciun semn de la acesta, mama lui a mers la Poliție.

După aproape 45 de zile, un cadavru a fost găsit într-un râu, despre care s-a crezut că este bărbatul care fusese dat dispărut. Polițiștii de frontieră ar fi trimis poze familiei pentru a-l identifica, corpul găsit semănând cu fiul femeii.

După ce a avut loc înmormântarea, mama acestuia s-a trezit cu bărbatul la ușă, aflând ulterior că a lucrat timp de două luni la o stână.

Surse din cadrul Poliţiei au spus că iniţial, la găsirea cadavrului, poliţiştii de frontieră au trimis poze pentru ca familia să îl identifice. „Găsirea cadavrului a fost anunţată pe data de 7 noiembrie, în albia râului Jijia. Cadavrul nu avea urme de violenţă. Din primele fotografii, familia a identificat puloverul lui, şi faţa. Ulterior, familia a mers la morgă şi l-au identificat şi acolo“, au spus oficialii.

Acum, polițiștii trebuie să identifice cadavrul bărbatului găsit în râu și să-l repună în drepturi pe cel „înviat”.

„Procedura este de durată. Cel înmormântat va fi deshumat şi se va lucra la identificarea cadavrului. De asemenea, trebuie anulat certificatul constatator al morţii bărbatului care este în viaţă“, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași.

 

Sursa: Ziarul de Iași


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: