fbpx
 
Au intrat în magazin pregătiți de bătaie

Au intrat în magazin pregătiți de bătaie


Poliţiştii ieșeni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că doi tineri au un comportament agresiv verbal faţă de angajaţii unui magazin dintr-un centru comercial din municipiul Iaşi, tulburând totodată ordinea şi liniştea publică, pe motiv că ar fi fost atenţionaţi că nu poartă masca de protecţie.

Aceştia au fost identificaţi ca fiind doi tineri, de 22, respectiv 27 de ani, ambii din municipiul Iaşi, iar în urma controlului corporal, asupra tânărului de 27 de ani a fost găsit un cuţit şi un tub cu spray iritant-lacrimogen.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, iar în baza probatoriului administrat în cauză, cei doi tineri au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore”, se arată în comunicatul IPJ Iași.

Cei doi scandalagii vor fi prezentaţi, astăzi, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Totodată, cei doi tineri au fost sancţionaţi contravenţional, conform Legii nr. 55/2020, pentru nepurtarea măştii de protecţie.

Cercetările continuă.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30