fbpx
Portokal
Val de indignare în toată țara după ce polițiștii locali din Arad au confiscat banii unui cerșetor

Val de indignare în toată țara după ce polițiștii locali din Arad au confiscat banii unui cerșetor


Primăria Municipiului Arad a anunțat, joi, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că Poliția Locală a confiscat 113 lei de la o persoană care cerșea pe stradă.

„Vă rugăm să Nu încurajați cerșetoria! 113 lei au fost confiscați în această seară de către agenții Poliției Locale Arad de la o persoană care apela la mila publică. Suma confiscată va ajunge în bugetul orașului”, se arată postarea publicată pe pagina Primăriei Municipiului Arad.

Reacțiile declanșate de postare nu au fost cele preconizate, mai mulți oameni, revoltați de gestul poliției, au transmis critici dure cu privire la incident.

„Să vă fie rușine că hărțuiți oamenii cu puține posibilități și furați bani de la ei, în loc să îi ajutați.”

„De unde știți că ăia nu erau banii lui? Sau măcar o parte. Care sunt dovezile?”

„Oribilă atitudine! A lovi în cei mai săraci nu e motiv de mândrie. La măsuri v-aţi gândit pentru ei? De ce le furaţi banii?”

„Să vă fie rușine. Ați călcat în picioare dreptul la proprietate și cel la libera circulație. Ce a făcut poliția locală se numește tâlhărie”, sunt doar câteva dintre reacțiile transmise la postare.

Postarea a strâns până în prezent peste 1.800 de comentarii, cele mai multe criticând gestul forțelor de ordine.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(1 Vote)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top