fbpx
 
Focuri de armă, urmăriri în trafic şi mii de pachete cu țigări de contrabandă, depistate în Suceava (VIDEO)

Focuri de armă, urmăriri în trafic şi mii de pachete cu țigări de contrabandă, depistate în Suceava (VIDEO)


Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit într-un autoturism aproximativ 8.000 pachete cu ţigări, în valoare de 92.886 lei, provenite din contrabandă. Autoturismul marca Audi A6, folosit la activitatea infracţională, în valoare de 20.000 lei a fost indisponibilizat  în vederea continuării cercetărilor.

„Ieri, 6 aprilie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina, județul Suceava, au declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 22.15, colegii noștri au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control a unui autoturism marca Audi A6, înmatriculat în Bulgaria, care se deplasa pe raza localităţii Nisipitu, județul Suceava.

Șoferul nu a oprit, continuându-și deplasarea în viteză, fapt pentru care colegii noștri au pornit în urmărirea acestuia folosind semnalele acustice şi luminoase.

În vederea indisponibilizării autoturismului în cauză, colegii noştri au tras trei focuri de armă înspre pneurile mașinii conform prevederilor legale, însă șoferul tot nu s-a oprit”, arată reprezentanții Poliției de Frontieră.

După aproximativ 4 km, autoturismul a fost descoperit abandonat pe un drum forestier, iar în interiorul acestuia au fost descoperite mai multe colete cu țigări.

Autovehiculul în cauză și coletele cu țigări au fost aduse la sediul Poliției de Frontieră, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 7.939 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 92.886 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul folosit la activitatea infracţională în valoare de 20.000 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și în vederea depistării tuturor persoanelor implicate, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30