fbpx
Portokal
Petrecere în plină pandemie cu alcool, droguri și zeci de tineri, la o pensiune din Iași

Petrecere în plină pandemie cu alcool, droguri și zeci de tineri, la o pensiune din Iași


Polițiștii ieșeni au descins sâmbătă noaptea la o pensiune din Iaşi, unde avea loc o petrecere ilegală la care participau peste 100 de persoane. 

Regulile impuse în contextul pandemiei de coronavirus nu erau respectate, în schimb, poliţiştii au găsit alcool şi droguri.   

Potrivit ZDI, petrecerea era organizată prin intermediul reţelelor de socializare de doi tineri ieşeni de 31 şi 32 de ani.  

Administratorul pensiunii a spus că a închiriat imobilul unor tineri care au spus că vor veni cu soţiile gravide.  

„Mi-au spus că vor organiza o zi onomastică, maximum 20 - 30 de persoane, cât este şi capacitatea pensiunii noastre la cazare. Au subliniat că vor veni cu soţiile lor, unele gravide, cu copiii lor, şi alte familii. Aşa m-au asigurat. Le-am închiriat toată pensiunea. Sper că nu au distrus ceva pe acolo, o să vin luni să văd ce este acolo”, a spus administratorul imobilului pentru ZDI.   

Sursa citată notează că spiritele s-ar fi încins în rândul petrecăreţilor în jurul orei 23.30, după ce s-au consumat cantităţi mari de alcool, dar şi droguri. O persoană din rândul petrecăreţilor ar fi sunat la Poliţie după ce avusese loc un conflict.   

„Persoana anonimă nu a putut furniza date concrete privind locaţia în care se afla, după care nu a mai răspuns la telefonul mobil, întrerupând convorbirea”, spun surse din anchetă.   

În urma percheziţiilor, la etajul trei, în camerele 9 şi 12, jandarmii au găsit două pliculeţe din plastic în care se afla cocaină, iar pe holul de la ieşirea din camera 9 a fost găsit, pe un dulap, un colţ de pungă abandonat în care se afla cannabis.  

Doi tineri au şi recunoscut că drogurile le aparţin, fiind, după cum au declarat, „pentru consum propriu”.  

Organizatorii petrecererii au fost amendaţi fiecare cu câte o amendă de 2.000 lei. Totodată,  oamenii legii analizează şi ce sancţiuni urmează a aplica în continuare, potrivit legii, pentru nerespectarea normelor referitoare la pandemie.

 

Sursa: Ziarul de Iași


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top