fbpx
Portokal
Moldovean prins cu permis de conducere ucrainean fals, la Sculeni

Moldovean prins cu permis de conducere ucrainean fals, la Sculeni


Un cetăţean moldovean s-a ales cu dosar penal după ce a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

„În data de 14 aprilie a.c., în jurul orei 05.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat la controlul de frontieră un cetățean moldovean, în vârstă de 39 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în Polonia.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat, pe lângă documentele de călătorie, un permis de conducere, având însemnele autorităților din Ucraina.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul de conducere în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals”, arată reprezentanții Poliției de Frontieră.

Moldoveanul s-a ales cu dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top