fbpx
Portokal
Alertă în Timișoara! Fotografiile suspecților în cazul crimei între migranți afgani, făcute publice

Alertă în Timișoara! Fotografiile suspecților în cazul crimei între migranți afgani, făcute publice


După teribilul incident în care un cetățean afgan, în vârstă de 27 de ani, și-a pierdut viața, iar altul a fost grav rănit, Poliția a reușit să întocmească un grup de suspecți, pe baza mărturiilor celor care se aflau în zonă și a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. Cetățenii sunt avertizați să nu se apropie de ei și să sune la 112 dacă îi văd.

„Având în vedere evenimentul din data de 19 aprilie a.c., petrecut în zona Gării de Nord din municipiul Timișoara în care au fost implicate mai multe persoane necunoscute, în urma căruia a rezultat decesul unui bărbat și rănirea altuia, vă facem cunoscute aceste imagini în care apar mai mulți barbați ce ar fi fost prezenți la locul faptei, în vederea identificării lor.

Facem apel la cetățeni, ca oricine poate oferi informații cu privire la persoanele din imagini, să apeleze de îndată Serviciul de Urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.

De asemenea, recomandăm ca la întâlnirea în spațiul public a oricăruia dintre acești bărbați, să păstreze distanța și să evite orice interacțiune cu aceștia.

Orice informație este benefică în vederea soluționării acestui caz!", se arată într-o informare a poliției timișorene.

Vă reamintim că doi migranţi au fost înjunghiaţi, la începutul acestei săptămâni, pe o stradă din Timişoara, în apropierea Gării de Nord, după o încăierare între două grupuri de migranţi.

Potrivit martorilor, scandalul a izbucnit pe malul Canalului Bega, mai exact pe Splaiul Nicolae Titulescu, nu departe de Gara de Nord. Acolo, mai mulţi migranţi s-au încăierat, iar doi afgani au fost înjunghiaţi. Aceştia au reuşit să fugă până pe Bulevardul Dragalina unde, din cauza rănilor, s-au prăbuşit.

Oamenii care i-au observat au sunat la numărul de urgenţe 112, iar mai multe echipaje de la Ambulanţă şi Poliţie au fost chemate acolo.

Cei doi răniţi au fost duşi la spital, însă unul dintre ei a murit, starea celui de-al doilea fiind gravă la momentul internării în spital.

Poliţiştii au încearcat să îi găsească pe agresorii, care au fugit imediat după comiterea faptei.

 

Sursa: realitatea.net


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top