fbpx
Portokal
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă – tradiții și obiceiuri în ajun de sărbătoare

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă – tradiții și obiceiuri în ajun de sărbătoare


Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, sărbătorit în ziua de 23 aprilie, este unul dintre cei mai veneraţi sfinţi din lumea creştină. Numele său provine din limba greacă (Gheorghios) şi, în traducere, înseamnă „agricultor".

În ajunul sărbătorii și în ziua praznicului, din moși-strămoși, credincioșii respectă unele tradiții, convinși fiind că acestea atrag norocul și sănătatea în viața lor.

În data de 22 aprilie, în ajunul praznicului, este sărbătorit ”Sângiorzul vacilor” sau „Alesul”. Acest obicei, moștenit din moși-strămoși, marchează începutul anului pastoral: în această zi se aleg ciobanii, mieii şi locul viitoarei stâne; tot atunci se pregătesc oile pentru muls şi se prepară primul caş.

În ajunul praznicului, gospodarii sunt prudenți și iau măsuri care să alunge spiritele malefice şi strigoii care umblă noaptea prin gospodării pentru a fura mana laptelui de la vaci. Prin tradiţie, spiritele rele pot fi alungate cu ajutorul unor plante, precum usturoiul, rugul de măceşe, pelinul, rostopasca sau leuşteaul.

Tradiții în ajun de Sfântul Gheorghe

În multe zone din țară, în ajunul sărbărorii de Sfântul Gheorghe, pe marginea galeții în care se mulge pentru prima data laptele oilor se așază "colacul oilor", un colac în forma unei cununi, care se prepară din făină de grâu curată, cu apă și sare, apoi se unge cu gălbenuș de ou. Colacul este revendicat de doi păstori care vor să-l rupă în două. Potrivit tradiției, păstorul care rămâne cu partea mai mare a colacului va avea noroc la producția de lapte în vara pastorală. De asemenea, în unele zone, în ajunul zilei de Sfântul Gheorghe, la primul muls, în locul colacului se folosește o cunună din ramuri verzi, care are puteri magice: va spori laptele și va alunga forțele malefice, destul de active în ajunul praznicului.

În 22 aprilie, dimineața, gospodinele scot în curtea casei uneltele de țesut, încât razele soarelui să le încălzească. Gospodinele sunt convinse că împlinind această datină vor avea spor la lucru tot anul.

 

Sursa: realitatea.net


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top