fbpx
Portokal
Ploaie de stele, vizibilă cu ochiul liber, în această seară

Ploaie de stele, vizibilă cu ochiul liber, în această seară


În această seară, după miezul nopții, puteți vedea cu ochiul liber ploaia de stele căzătoare provenite din coada Cometei Halley. Spre dimineață se pot vedea și planetele Jupiter și Saturn.

Spectacolul de pe cer va începe abia după miezul nopții: putem vedea meteori ce provin din coada cometei Halley. Cel mai bine se vor vedea la periferie, fără să avem nevoie de echipament special, spune Coordonatorul Observatorului Astronomic, Adrian Şonka:

„Trebuie să privim cerul măcar o oră pentru că se anunță vreo câteva zeci de stele căzătoare pe oră. Foarte rapide, care lasă și dâre luminoase. E indicat să mergi undeva în afara orașului, să stăm relaxați, întinși pe un șezlong, privind în sus, fie la Zenit, deasupra capului, fie înspre Est.”

Spre dimineaţă vor putea fi observate şi planetele Jupiter şi Saturn:

„După 2 dimineața, înspre Sud-Est, prima care răsare este Saturn și la 30-40 de minute Jupiter. Putem vedea chiar și Calea Lactee”.

Pe site-ul observatorului gasiti si o harta a cerului pentru aceasta perioada pentru a vă ghida.

 

Sursa: Europa FM


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top