fbpx
Portokal
Foto: Facebook/Itsas Arima Foto: Facebook/Itsas Arima

16 kilograme de plastic au fost găsite în stomacul unei balene care a eșuat pe o plajă din Franța


O cantitate de 16 kilograme de deşeuri plastice, ambalaje pentru chipsuri şi paste, saci şi pungi din plastic, a fost descoperită în stomacul unei balene cu cioc, eşuate pe o plajă din Landes, în sud-vestul Franţei. Cadavrul balenei a fost găsit în stare de descompunere de câțiva trecători.

Oamenii au anunțat autoritățile, astfel că rămășitele balenei au fost disecate de doi membri ai reţelei naţionale pentru monitorizarea animalelor eşuate din cadrul Observatorului Pelagis, notează agenția EFE, citată de Agerpres.

Pentru Willy Dabin, coordonatorul reţelei franceze de monitorizare a eşurărilor, prezenţa deşeurilor se explică prin starea precară de sănătate a balenei, un exemplar femelă, care suferea de o boală parazitară ce-i slăbise organismul şi o împiedicase să se alimenteze corespunzător.

Deşi în mod obişnuit balena cu cioc este ''un vânător activ'', care plonjează la o adâncime de 1.000 de metri pentru a se alimenta, în special cu calamari, această femela ''a fost nevoită să rămână la suprafaţă înghiţind tot ceea ce i-a trecut prin faţă'', a adăugat el.

„Din cauza bolii, a trecut de la statutul de vânător activ la cel de ţestoasă care înghite plastice pe care le confundă cu meduzele”, a exemplificat acesta.

Potrivit observatorului, „această grămadă de plastic a accelerat probabil moartea cetaceului”, cu un interval estimat la cel puţin 10 zile.

„Astfel de deşeuri căptuşesc pereţii stomacului şi ai intestinului, putând provoca ocluzii şi împiedicând nutrienţii să treacă în sânge”, au mai precizat specialiştii.

Din punctul de vedere al lui Willy Dabin, absorbţia fragmentelor din plastic „arată o disponibilitate semnificativă a materialelor în oceane”, dar rămâne un fapt „rar” la mamiferele marine. Circa 2-3% dintre 2.000 de specimene de foci, balene şi delfini eşuează în fiecare an pe coastele metropolitane şi ultra-marine.

Potrivit Observatorului Pelagis, „problematica” are mai degrabă legătură cu fenomenul de „bio-acumulare”, care afectează şi mamiferele marine, atunci când se alimentează cu peşti care au ingerat la rândul lor plastic.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top