fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Cetățeni „abuzați”: bucureşteni duşi cu scandal la secţia de Poliţie şi amendaţi, după un grătar în faţa blocului (VIDEO)

Cetățeni „abuzați”: bucureşteni duşi cu scandal la secţia de Poliţie şi amendaţi, după un grătar în faţa blocului (VIDEO)


Câțiva bucureșteni au solicitat prezenţa Poliţiei, duminică seara, pentru că în curtea unui bloc din Ferentari mai multe persoane ascultau muzică la un volum ridicat, consumau alcool şi făceau grătare, potrivit Mediafax.

Potrivit Sindicatului Europol, petrecăreţii au început să se manifeste violent faţă de poliţişti, refuzând să se legitimeze.

Dintre aceştia, 6 persoane au fost duse la sediul Secţiei 24 Poliţie, unde s-au aplicat amenzi pentru refuzul de legitimare, tulburarea liniştii şi ordinii publice, încercarea de a împiedica poliţiştii să îşi exercite atribuţiile de serviciu, dar şi pentru activitatea de picnic într-o zonă neamenajată, a precizat Sindicatul Europol pe pagina de Facebook.

„Este unul dintre nenumăratele cazuri în care, deşi Poliţiei i se cere ajutorul de către cetăţenii afectaţi, după ce ajung la faţa locului ajung să fie criticaţi de către ceilalţi membri ai comunităţii pentru «abuzurile» oamenilor legii, fără să înţeleagă că într-o comunitate, libertatea fiecăruia se termină acolo unde începe libertatea celuilalt”, arată sindicatul.

 

Sursa: Digi24

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top