„Din primele cercetări s-a constatat faptul că este vorba de o coliziune între două autoturisme, în urma impactului rezultând trei victime. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt IPJ Iași.
O șoferiță care circula la volanul unui Logan, de pe strada Crinilor spre Dragoș Vodă, nu a acordat prioritate unui autoturism marca Ford, ce se deplasa spre Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani. În intersecția străzilor Moldovei cu Crinilor și Dragoș Vodă cele două autoturisme s-au tamponat.
În mașina Ford se aflau doi soți și un copil minor.
Sursa: NewsPascani.com