fbpx
Portokal
Femeia care și-a lovit băiețelul în timpul unui live pe Tik Tok, lăsată temporar fără cei trei copii (VIDEO)

Femeia care și-a lovit băiețelul în timpul unui live pe Tik Tok, lăsată temporar fără cei trei copii (VIDEO)


Femeia din județul Satu Mare care şi-a bătut băiețelul de 6 ani în timpul unei transmisiuni live pe internet a rămas temporar fără cei trei copii ai ei. Comisia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului a dispus ca aceştia să ajungă la rude apropiate, informează Portalsm.ro.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii sătmăreani au identificat persoana în cauză, o femeie de 29 de ani, din localitatea Pomi – mama băiatului de 6 ani care apare în filmare.

Cei trei copii ai acesteia, doi băieți și o fetiță, au fost daţi în grija unei mătuşi, până când bunica pe linie paternă se va întoarce din străinătate.

Atât mama, cât și tatăl minorilor vor fi incluși într-un program de consiliere, iar în funcție de rezultate, pot reintra în custodia minorilor.

În acest caz, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii de către femeie a infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.

„I-am dat numai două-trei pălmi. Atât. (…) Până la urmă nu am făcut aşa de rău. Atât că am făcut publice. Alţii fac mai rău… Recunosc că am greşit că l-am lovit”, a spus mama, potrivit portalului sătmărean.

 

Sursa: Libertatea


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top