fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Polițist amenințat de un taximetrist oprit în trafic: „Crezi că vei fi mereu îmbrăcat în uniformă? Ne întâlnim noi în timpul liber și vezi tu!" (VIDEO)

Polițist amenințat de un taximetrist oprit în trafic: „Crezi că vei fi mereu îmbrăcat în uniformă? Ne întâlnim noi în timpul liber și vezi tu!" (VIDEO)


Un polițist din Ploiești a fost amenințat de un taximetrist pe care l-a oprit în trafic pentru că nu purta centura de siguranță și vorbea la telefon: „Crezi că vei fi mereu îmbrăcat în uniformă? Ne întâlnim noi în timpul liber și vezi tu!”, i-ar fi transmis taximetristul polițistului, martori fiind mai mulți agenți de poliție. Cazul a fost relatat de Europol, care spune că agentul a fost nevoit să folosească arma din dotare pentru a-l determina pe bărbat să oprească motorul mașinii.

Totul ar fi început ieri, în jurul orei 20:00, când membrii unui echipaj de Poliție Rutieră au depistat în trafic, pe Șoseaua Vestului din Municipiul Ploiești, un taximetrist în vârstă de 33 de ani care nu purta centura de siguranță și vorbea la telefon fără a avea un dispozitiv hands-free in funcțiune.

„La momentul interceptării în trafic, șoferul a fost extrem de iritat pentru că polițiștii s-au găsit să-l oprească tocmai pe el, spunându-le că nu dorește să le înmâneze documentele si ulterior, punându-se în mișcare către direcția unuia dintre agenții de poliție, fiind cât pe ce să-l acroșeze”, relatează Sindicatul Europol, într-o postare pe Facebook.

Pentru că integritatea fizică i-a fost pusă în pericol, polițistul l-a somat cu armamentul din dotare fără a executa vreun foc asupra taximetristului.

Polițistul i-a solicitat șoferului să oprească motorul mașinii, iar acesta s-a conformat doar după ce la fața locului au sosit și alte echipaje în sprijin pentru a-l conduce la sediul poliției. La sediul Biroului Rutier Ploiești, în prezența a 5 polițiști, taximetristul l-a amenințat pe polițist.

„Individul l-a amenințat pe colegul nostru care îl somase să oprească motorul mașinii întrucât comportamentul său reprezenta un real pericol pentru ceilalți participanți la traficul rutier, spunându-i agentului de politie să nu creadă că stă 24 din 24 de ore îmbrăcat în uniformă, că îl va întâlni în timpul liber și va vedea el. Colegul nostru și-a sesizat imediat superiorii cu privire la ultrajul comis asupra sa, însă procurorul de caz a precizat că nu se impune măsură reținerii întrucât individul nu prezintă pericol public”, relatează Europol.

Europol trage la răspundere procurorii care trec cu vederea astfel de derapaje ale cetățenilor și afirmă că altfel ar fi stat lucrurile dacă în locul polițistului ar fi fost un judecător.

„În continuare constatăm dubla măsură în ceea ce privește infracțiunile de ultraj, în contextul în care în cursul acestui an, un bărbat a fost arestat preventiv doar pentru că a amenințat un judecător prin intermediul unui document transmis prin fax la Judecătoria Sighetu Marmației. Ne întrebăm cum ar mai putea polițiștii să-și facă datoria cu devotament și curaj pentru a-i apăra pe cetățeni dacă inclusiv procurorii tratează cu o lejeritate exagerată faptele de ultraj comise comise împotriva polițiștilor și cât de în siguranță ar mai trebui să se simtă simplii cetățeni în aceste condiții”, mai relatează Europol.

 

Sursa: Digi24


ROGESI

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Cartierul Austriac