fbpx
 
Plenul reunit al Parlamentului, convocat pentru joi, ora 16.00, pentru moțiunea de cenzură

Plenul reunit al Parlamentului, convocat pentru joi, ora 16.00, pentru moțiunea de cenzură


Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a fost convocat pentru joi, la ora 16,00, pentru prezentarea moţiunii de cenzură intitulate „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi! Florin Cîţu trebuie să plece!".

Plenul a fost convocat de către preşedinţii celor două Camere, Anca Dragu şi Ludovic Orban.

„În conformitate cu art. 14 alin.(1) şi având în vedere prevederile art. 94 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului convoacă plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului în data de joi, 9 septembrie 2021, ora 16,00", se arată în decizia semnată de preşedinţii Camerelor.

În document se aminteşte că, la data de 3 septembrie 2021, s-a înregistrat la cabinetul preşedintelui Senatului şi la cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor moţiunea de cenzură intitulată "Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi! Florin Cîţu trebuie să plece!" şi se precizează că Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au fost convocate în datele de 3, 4, 6 şi 7 septembrie în vederea stabilirii calendarului dezbaterii moţiunii de cenzură, care însă nu s-a putut realiza din cauza lipsei cvorumului de şedinţă.

Decizia mai invocă o serie de decizii ale Curţii Constituţionale care permit convocarea plenului reunit.

 

Sursa: Agerpres

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30