fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Ieșean de 72 de ani, scandal cu iz sentimental cu un alt bărbat, la o pensiune din Baia Mare. Au intervenit mascații

Ieșean de 72 de ani, scandal cu iz sentimental cu un alt bărbat, la o pensiune din Baia Mare. Au intervenit mascații


Intervenție în forță a agenților de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale pentru salvarea unui bărbat din balconul unei pensiuni din Baia Mare.

Individul, în vârstă de 72 de ani, din județul Iași, s-ar fi cazat aseară cu un alt bărbat, spun surse din anchetă, citate de Știrile Pro TV, iar între cei doi s-ar fi iscat o aprigă ceartă sentimentală.

Aşa că ieșeanul a ieșit pe balcon și a amenințat că își face rău, dar a fost calmat de autoritățile ajunse la fața locului.

Nu se cunosc cauzele de la care a pornit ceartă dintre cei doi, dar bărbatul era vizibil afectat.

În timp ce negociatorul încerca să-l liniștească, doi mascați au intervenit rapid. Unul a reușit să-l prindă peste un paravan din balconul vecin, iar al doilea a escaladat balconul și l-a imobilizat.

Și echipaje de pompieri și de la Serviciul de Ambulanță au venit în sprijin, iar individul a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.

Anca Pop, Purtătorul de cuvânț al IPJ Maramureș: „În urma colaborării dintre polițiștii de ordine publică, negociator și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale aceștia din urmă au reușit imobilizarea bărbatului”.

Bărbatul urmează să fie supus unei expertize psihiatrice pentru a se află dacă are discernământ, iar polițiștii urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care a avut loc incidentul.

 

Sursa: Știrile Pro TV

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top