fbpx
 
Percheziții în patru județe, într-un dosar privind angajarea fictivă a 140 de persoane pentru a obține fonduri ilegale de la buget

Percheziții în patru județe, într-un dosar privind angajarea fictivă a 140 de persoane pentru a obține fonduri ilegale de la buget


Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ au efectuat nouă percheziţii pe raza a patru judeţe, într-un dosar privind angajarea fictivă a 140 de persoane în scopul obţinerii de subvenţii de la bugetul de stat, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Neamţ.

Percheziţiile, care s-au derulat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, au avut loc în judeţele Neamţ, Dâmboviţa, Iaşi şi Ilfov, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat, obţinere ilegală de fonduri, tentativă la obţinerea ilegală de fonduri şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

„Din cercetări a reieşit că persoanele bănuite s-ar fi constituit într-un grup infracţional care, în perioada octombrie 2020 - iunie 2021, ar fi înfiinţat trei societăţi comerciale, cu sediile în judeţele Neamţ, Dâmboviţa şi Ilfov, în cadrul cărora ar fi angajat, în mod fictiv, 140 de persoane. Ulterior, membrii grupului infracţional ar fi solicitat de la agenţii pentru ocuparea forţei de muncă din judeţele Neamţ, Dâmboviţa şi Ilfov subvenţii în baza unor prevederi legale", precizează IPJ Neamţ.

Anchetatorii au stabilit că, prin activitatea infracţională, s-ar fi cauzat un prejudiciu de peste 1.439.000 de lei.

Pentru asigurarea recuperării prejudiciului cauzat, până în prezent, au fost instituite măsuri asiguratorii, de aproximativ 1.988.351 de lei, sumă ce urma să fie încasată de membrii grupului infracţional.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate, în vederea cercetărilor, mai multe înscrisuri, telefoane mobile, medii de stocare şi 21.000 de dolari.

Totodată, au fost puse în executare cinci mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul Poliţiei, pentru audieri.

De asemenea, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 41 de ani, din judeţele Neamţ şi Dâmboviţa, au fost reţinuţi, pentru 24 de ore. Aceştia urmează a fi prezentaţi, vineri, Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: