fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

A murit gazetarul Horia Alexandrescu

A murit gazetarul Horia Alexandrescu


Gazetarul Horia Alexandrescu a încetat din viață în această dimineață. Anunțul a fost făcut de fiica lui Horia Alexandrescu, Anca, printr-o postare pe Facebook: „Tata a plecat…”.

Horia Alexandrescu avea 74 de ani și s-a remarcat în presa sportivă înainte de 1989, iar după 1990 a activat la mai multe publicații, între care Tineretul Liber, Cronica Română sau Curierul Național.

A debutat în presă în anul 1971 la ziarul Sportul, apoi a devenit redactor al acestei publicaţii. Din anul 1977 a scris la Scânteia Tineretului, iar din 1989, la secţia sport a Tineretului Liber. După Revoluţie, a fost secretar general de redacţie la Tineretul Liber, după care, redactor-şef adjunct la aceeaşi publicaţie. În anul 1990 a înfiinţat ziarul Sport Star.

Alexandrescu a fost co-fondator al cotidianul Curierul Naţional, unde a fost şi director general. În 1992, a vândut toate acţiunile pe care le avea la Curierul Naţional, iar în 1993 a părăsit ziarul şi a pus bazele unui nou cotidian, Cronica Română, la care a fost şi director general. A părăsit şi acest ziar în anul 2001 şi a înfiinţat cotidianul Independent.

 

Sursa: Europa FM


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top