fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Mitropolia Moldovei și Bucovinei nu dorește niciun fel de restricționare a pelerinilor care vin să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva

Mitropolia Moldovei și Bucovinei nu dorește niciun fel de restricționare a pelerinilor care vin să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva


Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei susţin că nu se doreşte restricţionarea accesului credincioşilor care vor să vină în pelerinaj la Iaşi pentru a se închina la racla cu moaştele Sf. Cuvioase Parascheva, cu prilejul hramului acesteia, care este pe 14 octombrie.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, preotul Constantin Sturzu, spune că, spre deosebire de anul trecut, când în curtea mitropolitană doar localnicii au avut acces, în baza buletinului, anul acesta pelerinii pot veni să se închine la moaştele Sf. Cuvioase Parascheva de hramul acesteia, doar că trebuie respectate celelalte reguli specifice acestei perioade, precum masca sanitară, dezinfectarea şi păstrarea distanţei sociale.

„O spunem şi acum, o vom spune şi la discuţiile cu autorităţile locale, nu dorim niciun fel de restricţionare a pelerinilor, pe niciun fel de criterii. Pelerinajul se va desfăşura în aer liber, accesul se va face, ca şi anul trecut, pe culoar unic, de o persoană, la distanţă una de cealaltă, cu respectarea regulilor specifice acestei perioade, cu flux de intrare separat de cel de la ieşire ş.a.m.d. Nu ar trebui, aşadar, să fie nici un fel de pericol din punct de vedere epidemiologic", a declarat Sturzu.

Anual, în preajma zilei de 14 octombrie, Iaşul devine cel mai mare centru ortodox de pelerinaj din ţară. Pelerini din judeţele ţării, dar şi din străinătate vin la Iaşi în această perioadă pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei şi a celor nevoiaşi.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top