fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Un tânăr din Alexandria a supraviețuit după ce s-a aruncat de la etajul 8 al unui bloc

Un tânăr din Alexandria a supraviețuit după ce s-a aruncat de la etajul 8 al unui bloc


Un incident grav a avut loc, miercuri dimineață, în Alexandria, județul Teleorman. Un tânăr de 19 ani a supraviețuit ca prin minune, după ce s-a aruncat de la etajul opt al unui bloc

Un tânăr de 19 ani s-a aruncat de la etajul opt al blocului în care locuia cu părinții. Când a fost găsit pe stradă, acesta era conștient, însă nu se putea mișca. Din fericire, prăbușirea în gol a fost amortizată de copacii din fața blocului.

„Evenimentul respectiv a fost sesizat prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență și direcționat către agențiile specializate conform competenței (Agențiile medicale). Faptul că apelul nu a fost preluat de către polițiști este în conformitate cu metodologia de lucru, întrucât apelul indica faptul că o persoană este conștientă, aflată pe stradă și are nevoie de îngrijiri medicale, fără să fi fost victima unei infracțiuni. Tânărul a fost transportat la unitatea medicală din municipiul Alexandria pentru acordarea de îngrijiri medicale și întrucât nu a existat o sesizare anterioară, poliția s-a sesizat din oficiu și a efectuat cercetarea la fața locului, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se stabilească împrejurările în care a avut loc evenimentul", au informat reprezentanții IPJ Teleorman.

„La Centrul de preluare a apelurilor 112 Teleorman s-au înregistrat 3 apeluri, la orele 04:59, 05:05 și 05:08 care anunțau că o persoană se află pe trotuar, conștientă și are nevoie de ajutor medical. Întrebată de către apelant, în timpul convorbirii, ce s-a întâmplat, victima a spus că este bolnavă, i-a venit rău și a căzut.

În urma celor relatate de apelanți, apelurile au fost încadrate pe index-ul > și transferate către agențiile competente ISU-SMURD și Ambulanță, conform Metodologiei privind cooperarea agențiilor specializate de intervenție și a altor entități cu competențe în domeniu, pentru preluarea și gestionarea urgențelor primite prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență.

Precizăm că, potrivit reglementărilor Serviciului de urgență 112, în astfel de situații apelurile se transferă doar către autoritățile medicale pentru acordarea primului ajutor", au declarat reprezentanții STS.

 

Sursa: realitatea.net


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top