fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

China vrea să pedepsească prin lege părinții copiilor „foarte răi”

China vrea să pedepsească prin lege părinții copiilor „foarte răi”


În China părinţii ai căror copii prezintă „un comportament foarte rău” sau comit infracţiuni, vor fi pedepsiți. Așa prevede un proiect de lege care promovează educaţia familială, scrie agenția Reuters, citată de Europa FM.

Astfel, părinţii vor primi mustrări şi vor fi obligaţi să participe la programe de consiliere în privinţa educaţiei familiale în cazul în care procurorii descoperă comportamente nepotrivite sau infracţionale ale copiilor aflaţi în îngrijirea lor.

Proiectul pentru promovarea educaţiei familiale, care va fi examinat în şedinţa din această săptămână a Comitetului Permanent al Congresului Naţional al Poporului, îi îndeamnă totodată pe părinţii chinezi să organizeze mai bine perioadele de timp în care copiii lor se odihnesc, se joacă şi fac exerciţii fizice.

Autorităţile de la Beijing au recurs la o abordare paternalistă mai dură în acest an.

În ultimele luni, Ministerul chinez al Educaţiei a limitat numărul orelor dedicate de minori jocurilor online, permiţându-le să utilizeze aceste jocuri timp de o oră pe zi şi doar în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.

Ministerul Educaţiei a redus totodată numărul temelor pentru acasă şi a interzis meditaţiile la materiile principale pe durata weekendurilor şi a sărbătorilor publice, declarându-se îngrijorat din cauza poverii academice cu care se confruntă elevii chinezi, copleşiţi de volumul mare de informaţii pe care trebuie să le asimileze.

 

Sursa: Europa FM


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top