fbpx
 
Foto: weibo/sunwear Foto: weibo/sunwear

Un milionar din China și-a retras economiile de la bancă după ce nu a fost lăsat să intre pentru că nu avea mască


Un milionar din China a decis să se răzbune pe angajații unei bănci, după ce nu i s-a permis să intre în instituție fără mască de protecție. Bărbatul și-a retras economiile și a cerut ca banii (aproape 800.000 de dolari) să fie numărați manual.

Bărbatul - care își spune Sunwear pe rețelele de socializare - a povestit pe o rețea de socializare că în data de 16 octombrie a retras aproximativ cinci milioane de yuani chinezești (780.000 de dolari americani) cash, de la Banca din Shanghai, după ce a fost dezamăgit de modul în care a fost tratat de agenții de pază, care au avut o „atitudine îngrozitoare” față de el, scrie Insider, citat de Știrile Pro TV.

Acesta spune că a scos suma maximă care poate fi retrasă într-o zi, dar că plănuiește să își mute toți banii la alte bănci. Nu este clar dacă de atunci a mai revenit să retragă și restul de bani.

El a mai precizat că le-a cerut angajaților băncii să numere manual cei cinci milioane de yuani, iar întreaga operațiune a durat două ore.

Potrivit reprezentanților băncii, bărbatul a decis să își retragă banii în urma unui conflict cu agenții de securitate, pornit de la protocoalele COVID. Banca din Shanghai a transmis într-un comunicat că agenții de pază nu i-au permis bărbatului accesul în bancă deoarece nu avea mască de protecție.

Sunwear a precizat ulterior că a uitat să își ia mască atunci când a plecat spre bancă și că le-a cerut angajaților băncii să îi furnizeze una sau să îl îndrume către un magazin de unde poate cumpăra. Bărbatul insistă că nu a refuzat să poarte mască și că respectă măsurile sanitare.

Acesta a postat pe rețelele de socializare imagini cu grămezi de bani, care au devenit virale. Potrivit LadBible, după ce a povestit evenimentul, numărul urmăritorilor săi a crescut semnificativ, ajungând la 1,8 milioane de oameni.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: