fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Foto ilustrativ Foto ilustrativ

Tragedie în Mangalia: copil de 3 ani, mort după ce a fost mușcat de cap de câinele familiei


Un băiețel de trei ani din Mangalia a fost ucis de câinele familiei. Animalul era din rasa „Presa Canario”, considerată de medicii veterinari extrem de agresivă.

Sub ochii bunicii care nu a fost atentă la cel mic, câinele de 70 de kilograme, s-a transformat într-o armă de neoprit. Era ținut într-un țarc, iar nenorocirea s-a produs în momentul în care femeia îi dădea de mâncare. Copilul era singur la părinți, arată Știrile Pro TV.

Totul s-a petrecut la prânz, când bunica a mers în țarcul unde era ținut animalul ca să îl hrănească. În urma ei a venit însă și copilul de 3 ani. Într-o clipă, câinele l-a atacat. Cu o agresivitate ieșită din comun, l-a apucat pe băiețel de ceafă și nu i-a mai dat drumul. Țipetele disperate de ajutor i-au alertat pe vecinii care au sunat la 112. Părinții celui mic n-au mai așteptat ambulanța și l-au dus ei la spitalul din Mangalia deși, nu mai respira.

Sergiu Frangopol, medic: „Mușcături au fost în zona extremității cefalice, decesul s-a produs pe loc, nu s-a mai putut face nimic în această privință, leziunile fiind incompatibile cu viața.”

Părinții copilului administrează un pet shop și aveau câinele de mulți ani. Vecinii spun că animalul dintr-o rasă extrem de agresivă, Presa Canario, era ținut îngrădit.

Adrian Bâlbă, medic veterinar: „Câinele, Dogul de Canare, este și mare și iute și agresiv. Există riscuri foarte mari la acest câine de a mușca din aceste două perpective: un temperament vioi, o agresivitate înnăscută și, bineînțeles, o ierarhizare în cadrul familiei.”

Fără un dresaj adecvat, acești câini pot avea reacții spontane extrem de dure.

Ciprian Cordoș, instructor canin: „Trebuie să știm că un animal de pradă, cum este și câinele, în momentul în care are lângă el hrană, normal că și-o păzește. Situațiile în care pot deveni violenți acești câini sunt următoarele: în momentul în care îl ghidezi într-o direcție și el nu acceptă, în momentul în care umbli la mâncarea câinelui sau, din greșeală, l-ai călcat pe picioare.”

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Câinele a fost eutanasiat.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top