fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Șofer beat și fără permis, prins după ce polițiștii din Argeș au tras mai multe focuri de avertisment

Șofer beat și fără permis, prins după ce polițiștii din Argeș au tras mai multe focuri de avertisment


Poliţiştii din municipiul Curtea de Argeş au făcut uz de armă, duminică, pentru oprirea unui autoturism condus de un bărbat care consumase alcool şi nu avea permis.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, în autoturismul urmărit se mai aflau patru persoane, printre care şi un minor.

„Poliţiştii (...) au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, care se deplasa pe DN 7C, pe raza localităţii Albeştii de Argeş, al cărui conducător auto nu l-a respectat, continuându-şi deplasarea. Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, iar ca urmare a nerespectării semnalelor au fost trase focuri de avertisment în plan vertical, precum şi asupra pneurilor", se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, autovehiculul a fost oprit în municipiul Curtea de Argeş, după ce pneul din stânga faţă s-a desumflat, fără a se înregistra răniţi sau pagube materiale.

Un bărbat de 41 de ani din Câmpulung Muscel, aflat la volanul autoturismului, a fost imobilizat de poliţişti, stabilindu-se că nu deţine permis de conducere. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare a alcoolemiei mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, de la care fapta constituie infracţiune.

„De asemenea, în autoturismul în cauză se mai aflau, în afară de bărbatul depistat, alţi doi bărbaţi, precum şi o femeie şi un copil minor, toţi fiind conduşi la sediul poliţiei pentru cercetări", precizează IPJ Argeş.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top