fbpx
 
Ieșean reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, amenințare și violență în familie

Ieșean reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, amenințare și violență în familie


Polițiștii din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Iaşi efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, ameninţare şi violenţă în familie.

„Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 22 noiembrie a.c., un bărbat de 32 de ani ar fi pătruns în locuinţa concubinei sale, din municipiul Iaşi, încălcând astfel ordinul de protecţie emis împotriva sa. De asemenea, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe concubina sa şi i-ar fi adresat ameninţări”, arată reprezentanții Poliției ieșene.

Individul a fost condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, la data de 22 noiembrie a.c., acesta a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași.

El va fi prezentat astăzi, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Cercetările continuă.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: