„Ieri, 24 noiembrie a.c., polițiștii Secției 9 Pietrari au fost sesizați prin apelul 112 de către un bărbat din comuna Stoenești, județul Vâlcea cu privire la faptul că vecina sa a fost atacată de câinii săi, provocându-i mai multe leziuni", au transmis reprezentanții Poliției din Vâlcea.
La fața locului a intervenit și un echipaj medical care i-a acordat îngrijiri medicale victimei. Ulterior, femeia a decedat.
Cadavrul victimei a fost preluat de către reprezentanții Serviciului de Medicină Legală Vâlcea, în vedere efectuării necropsiei.
„În cauză, se efectuează cercetări sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă", se mai arată în informarea oamenilor legii.
Sursa: Digi24