Echipa comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanta Sud Agigea a efectuat un control asupra unui container sosit din China, încărcat cu piese auto, ce avea ca destinatar o societate comercială de pe raza județului Mureș.
În urma verificărilor amănunţite s-a constatat că în interior se aflau mai multe baxuri ce conţineau 3.022 discuri de frână, care sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute.
Bunurile, cu o valoare de aproximativ un milion lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor. Totodată, polițiștii de frontiera efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare urmând a fi luate masurile legale.