fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
„Cadou” de la bulgari! Un transport cu 22 de tone de deșeuri de hârtie, oprit la frontieră

„Cadou” de la bulgari! Un transport cu 22 de tone de deșeuri de hârtie, oprit la frontieră


Poliţiștii de frontieră giurgiuveni alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui mijloc de transport, nereguli privind transferul a peste 22 de tone deșeuri din hârtie, care aveau ca destinație o societate comercială de pe teritoriul ţării noastre.

„În data de 23.12.2021, în jurul orei 17.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de către un cetățean român, în vârstă de 56 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din hârtie.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în mijlocul de transport se aflau 22.320 de kilograme deșeuri din hârtie, încărcate din Bulgaria și care aveau ca destinație o societate comercială de pe raza judeţului Ilfov.

În urma verificărilor documentelor de transfer, autoritățile au constatat faptul că anumite rubrici din anexele prezentate nu erau completate, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare”, arată reprezentanții Poliției de Frontieră.

În consecință, nu s-a permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Cartierul Austriac